În ianuarie 1975 pianistul Keith Jarrett este invitat să cânte în Germania la Opera House din Köln. Concertul este programat la 23.30, dar el se simte deja mult prea obosit. Modelul de pian Bösendorfer 290 Imperial urma să-l ajute în prestația lui. Personalul de la operă nu a găsit pianul cerut, așa că pe scenă a fost așezat pianul pentru repetiții, mai mic, mai șubred și fără ca pedalele să funcționeze cum trebuie. Keith a refuzat concertul.
– Nu pot să cânt la el, nu o să se audă nimic!
– Te rog, sunt 1400 de oameni care au plătit biletul. Nu pot să anulez!
– Bine, ține mine. O fac doar pentru tine.
De dragul organizatoarei, Vera Brandes, care avea doar 17 ani, a acceptat să susțină concertul. Sala era plină, Keith își dorea ca toate persoanele să audă concertul, chiar și cele de pe ultimele locuri. Așa că fiecare clapă era apăsată mai tare, ritmul concertului devenind de la lin la accelerat. Keith nu știa ce melodii o să cânte, s-a bazat pe modul în care se auzeau notele și pe improvizație. Totul a fost înregistrat, iar ulterior a devenit cel mai bine vândut concert de pian din lume, peste 3 milioane de exemplare. Acum Keith Jarrett are 65 de ani și încă mai are concerte solo, dar niciunul nu a fost la fel de intens ca cel de la Köln.
Povestea am auzit-o într-un discurs TED, în care se vorbește despre cum frustrarea se poate transforma în creativitate. Pentru că, modul în care ne raportăm la anumite situații neplăcute, poate schimba finalul poveștii.
Concertul de la Köln
Leave A Reply