M-am născut cu zece inimi ce îmi răscolesc mintea, îmi intensifică emoțiile și mă fac să vibrez.
Afuristele, bat doar când vor ele. Măcar de m-ar preveni, așa aș putea să le țin în frâu.
Prima s-a trezit atunci când mâna mea a fost atinsă de mâna lui. A început să pâlpâie, să zvâcnescă și să se încălzească.
Am încercat să am grijă, nu am vrut să le las să iasă la iveală.
Unde s-ar ajunge dacă lumea ar afla că eu simt îmbrățisările de zece ori mai strânse, sărutările de zece ori mai calde și mângâierile de zece ori mai intense?
În interiorul meu sunt zece inimi care bat pe rând, simt pe rând și iubesc pe rând.
Uneia îi place vara și mă îndeamnă să alerg desculță, vrea să bată de fericire în tălpile mele goale.
Toate zece se contrazic, se trezesc pe rând și iubesc pe rând.
Alteia îi place primăvara, se bucură de stropii de ploaie rece și abia așteaptă să-mi bată în mâini, în piept și în coapse.
Odată le-am simțit pe toate zbătându-se în mine. Dansau, poate, de fericire. M-am bucurat și eu cu ele, am dansat împreună vreo trei zile.
M-am născut cu zece inimi ce sunt încă captive în mine. S-au închis în degetele mele, în coapse, în stomac, în buze și în obraji.
Inimile mele nu știu de teamă sau rușine.
De multe ori bat fără oprire.
Leave A Reply