10 septembrie 2003

Din iulie până acum am stat la bunici. A fost bine. Cel mai mult îmi place începutul lunii septembrie. Strugurii care îmbracă prispa încep să se coacă, pocnesc și capătă un miros dulce. În septembrie soarele nu mai este atât de puternic, așa că, noi femeile, ne strângem la divan încă de la ora 2. Eu sunt responsabilă cu aprovizionarea. Merg pe vârfuri, să nu mă ardă pietrele bătute de soare, să scot apă din fântână. Apoi, o torn cu grijă într-o olicică din lut și o duc la poartă. Țața Ioana și Țața Elena beau cu poftă din ulcică. Abia aștept să vină rândul meu. Beau și eu cu poftă și vărs restul apei pe bustiera, deja neagră de praf, pe care scrie Versace. O am de la bunica, mi-a cumpărat-o la bâlciul trecut. Stăm la șezătoare câteva ore. Bunicile stau pe jos la umbra dudului. Eu stau pe banca albastră din spatele lor și desenez viitorul. Cum voi arăta când voi fi mare, cum va arăta el si cum va fi casa noastră. Mă plictisesc repede și șterg. Încep să desenez ceva abstract să nu înțeleagă nimeni. Sunt trezită din gândurile mele, când mă strigă bunica.

         –  Mam-mare, du-te repede până în casă și adu’ niște bani!

         –  Pentru ce, întreb eu.

         –  Haida că trece Suzana și mi-a spus că aduce batice noi. Poate îi iau și lui tataie o pălărie.

Din depărtare se aude o voce puternică.

         –  Baticeeeee, halateeee, prosoapeeee avem!

Fug repede pe vârfuri și deschid ușa grea din fier de la bucătărie. Scot batista din cana albă prăfuită și caut să iau niște bani din pensia bunicii. Nu știu cât să iau, așa că fug repede înapoi cu toată batista. Suzana era la poarta noastră cu toată marfa scoasă pe canapeaua albastră. Mamaie, Țața Ioana și Țata Elena probau batice și se uitau într-o oglindă roz de plastic.

       –  Ia zi, mamaie, îmi șade bine?

      –  Da, este frumos albastru cu floricele, răspund eu.

De fapt așa erau toate baticele ei, singura diferență între baticele de oraș și cele de zi, era intensitatea albastrului. Când mamaie își pune un batic albastru intens, știam că este gata de plecare. Suzana pleacă mulțumită mai departe.

      –  Mai trec peste două zile, conițelor! Dacă vreți să vă aduc ceva acu’ să spuneți.

Bunicile își spun dorințele și Suzana pleacă mai departe. Își drege glasul și începe din nou să strige.

     –  Baticeeeee, halateeee, prosoapeeee avem!

Femeile își strâng covoarele de la poartă și se duc în casă cu noile cumpărături. Bărbații trebuie să se trezească și mai bine merg să dea de mâncare la păsări și să pregătească cina.

Eu rămân singură la poartă și mă uit în zare. Număr dudele, mă joc cu picioarele și cânt. Sunt fericită și liniștită, ce mult îmi place septembrie.

Photo credit: Cristian Newman, Unsplash