Mirosul strugurilor mă trimite direct în locul pe care-l țineam secret în copilărie, prispa. Spre finalul lunii august vița de vie devenea grea, căra în spate zeci de boabe de struguri mici și dulci.  Nimeni nu știa că aerul de acolo era cel mai dulce. Așa că în copilărie, îmi făceam de lucru de dimineanță până-n seară pe prispa, doar să simt mirosul strugurilor albi.

Acum o lună, în timp ce mă întorceam de la birou, am simțit din nou acest miros, mirosul dulce al aerului de pe prispă, mirosul strugurilor copți. Am închis ochii și am fost din nou acolo, am fost din nou copil.

Mi-a plăcut atât de mult sentimentul, încât le-am propus și prietenilor mei acest experiment, întrebându-i care este elementul care îi transpune în copilărie și ce amintiri le trezește. 

Constantin și cafeaua la ibric

Mă duce în adolescență. Sunt baiat mare, la liceu. Acum pot să beau și eu cafea. Îmi place mult că pot să o beau cu părinții.

Florin și nucile

Mare parte din copilărie, mai ales verile, eram la țară, la mamaia. Cand ea şi tataie s-au mutat acolo, la Ciorani, în ’65, au plantat 4 nuci în curte. Doar unul dintre ei mai este şi astăzi: a crescut odată cu casa, cu tati si unchiul, cu mine şi verii. Şi de atâta amar de vreme ne ține umbră şi răcoare să luăm masa afară, sub el. Iar când venea toamna, începea şi vânătoarea de nuci. Bine, să fiu drept, începea din august, cu nucile încă verzi, bine ferecate în coaja ce ne colora mâinile cu zilele, având miezul alb ca laptele dar amărui spre migdale. Apoi dăi şi freacă degetele cu sare de lămâie să treacă verzitura, proces usturător, aşa că dupa vreo două ture d-astea, cu pofta de nuci domolită, acceptam să mai aşteptăm vreo lună până se coc. Am copilărit sub nuc, cu mugurii lui căzându-mi în ciorbă, aşteptând să înceapă sezonul de pescuit când s-o face frunza de nuc cât palma, cu ciocănitoarele cuibărind în el şi cu multe, foarte multe nuci savurate la rădăcina lui.

Andreea și guma Turbo

Atunci când simt un miros pe care îl asociez cu mirosul gumei Turbo, sunt transpusă imediat în copilarie. Am în minte doar imaginea mea și a fratelelui meu colecționând stickerele și numărând dublurile. Apoi puneam deoparte dublurile și făceam schimb cu prietenii. Astăzi, fratele meu, înca are intactă toata colecția de stickere.

Daniel și mirosul de vinete coapte

E o tanti pe aici pe la un bloc care coace ardei și vinete la parter. Și când trec îmi inundă creierii. Și îmi aduc aminte că întotdeuna când urcam scările până la mine acasă la 3, speram ca mirosul asta să fie de la mine. Dar știam că dacă îl simt de la parter, e practic imposibil să fi coborat 3 etaje de la mine.

Mihaela și mirosul de praf

Când mănânc cartofi prăjiti cu ouă ferfeliță îmi vine în minte imaginea farfuriilor de tablă și cum mâncam cu cea mai mare poftă și viteză, sa nu-mi ia verișoru-miu din strachină.

Mirosul de praf mă face să mă gândesc la cum strângeam praf în pumni pe uliță la mamaia, îl aruncam în sus și-l lasam să pice pe mine, zicând că e cel mai curat praf din lume.

Bianca și cireșele

Mama îmi dădea bani de dulciuri și eu mă duceam la aprozar și cumpăram 1 kg de cirese și le împărțeam cu prietena mea. După ce le terminam mergeam la aprozar și îi spuneam vânzătoarei să-mi mai dea și mie două că am avut mai puține. Mergea de fiecare dată.

Mihaela S. și mirosul de mentă

Bunica avea o tufa mare de mentă la colțul bucatariei de vară, era mentă pentru alivenci (“menta rece” îi spunea ea), îi dădeam târcoale toată ziua, până când ne spunea să ne apucăm să adunăm frunzele cele mai crude și mai parfumate. Când ne apucam de treabă, ne lasă să batem ouale. Când se hotară să ne faca alivancă, ne anunța cu o zi înainte – era un fel de teaser pentru papilele noastre  – anunțul suna cam așa: “Oala asta de lapte o pun la prins, mâine facem alivenci!”

Luminița și compotul de corcodușe

Compotul de corcodușe și mămăliga pe plită mă trimit în copilarie. Sunt la bunici și stau în odăiță, lângă sobă.