Niciodată nu am știut să iau decizii personale. Indecisă, nehotărâtă, fricoasă. Mi-ar fi plăcut să existe o persoană care să-mi spună dacă-i albă sau neagră, dacă-i verde sau roz, dacă este bine ce aleg. Rochia, casa, telefonul, laptop-ul. De fiecare dată când am ales ceva, am avut regrete, poate câteva minute sau câteva zile, dar ele au fost. De exemplu, când mi-am ales prima dată laptop-ul, l-am ales pentru că avea un desen drăguț pe carcasă, al doilea laptop l-am ales pentru că era subțire și ușor. Normal că am regretat ulterior.  În schimb, pe plan profesional îmi place să iau decizii, să risc și să fiu creativă. Îmi aduc aminte că înainte alegeam să petrec mai mult timp la birou decât acasă, pentru că era un mediu în care simțeam că pot să iau decizii, eram mulțumimă de acțiuniile mele. De când sunt freelancer, și am mai mult timp să stau cu mine, am început să caut răspunsurile la anumite întrebări, printre care și de ce sunt atât de nehotărâtă.

Când lucrezi, în mare parte, singură nu te mai poți ascunde de tine. Trebuie să stai față în față cu calitățile, defectele sau problemele tale. Gândindu-mă la asta, am ajuns la un paragraf interesant din cartea Sapiens – scurtă istorie a omenirii care mi-a plăcut și pe care am vrut să vi-l prezint. În carte este povestită istoria lui Budhha și de ce a apărut nemulțumirea, pentru că până la urmă îmi este teamă de decizii, pentru că nu vreau să îmi pară rău, respectiv nu vreau să sufăr. Buddha a fost moștenitorul unui mic regat în jurul anului 500 î Hr. El a observat prima data că omenii din jurul lui suferă prea mult, din cauza grijilor, frustrărilor și nemulțumirilor. Cei care sunt săraci visează să fie bogați, cei bogați visează să fie și mai bogați. Buddha s-a decis să afle care este motivul acestei nemulțumiri pe care și el o simțea, a petrecut șase ani meditând la esență și la cauzele suferinței omenești. La final a ajuns să realizeze că toate nemulțumirile sunt cauzate de propria minte. Când mintea experimentează ceva neplăcut, își dorește să scape. Când experimentează ceva plăcut, dorește ca plăcerea să persiste și să sporească. Buddha a descoperit că există o cale de scăpare din aceste nemulțumiri, când mintea experimentează ceva plăcut sau neplăcut, ea înțelege pur și simplu lucrurile așa cum sunt, atunci nu există suferință. Dacă ai parte de un sentiment de tristețe, nu-ți dori ca tristețea să dispară, accept-o dar nu suferi din cauza ei. Dacă ești fericit, nu-ți dori ca bucuria să persiste și să sporească, continuă să te bucuri fără să-ți pierzi pacea sufletească. Aceste lucruri pot fi acceptate de mintea noastră, iar prima tehnică care ne ajută să ajungem aici este meditația. Povestea asta m-a făcut să abordez puțin diferit latura mea nehotărâtă și mi-am propus că în perioada următoare să iau toate deciziile pe care le-am amânat, pentru că până la urmă noi singuri ne amânăm fericirea.