Acum șase luni am început să lucrez ca freelancer. Nici eu nu știam exact cum urma să fie, știam că sunt bună pe evenimente dar nu am bani să le fac, voiam să scriu, să fac proiecte cu bloggerii, social media. Dar toate proiectele să fie wow, să mă provoace și rezultatul să fie peste așteptările mele. Pe la finalul lunii mai, când abia încheiasem cu cele 8 ore de muncă pe zi ale angajatului, am intrat în cele de 12 ore pe zi ale freelancerului. Programul meu începea la 8.30, pauza de prânz era pe la 14 – 15, apoi la ora 19.00 făceam o pauza de două ore și treceam înapoi la muncă până spre dimineață. Ce făceam atâta timp? Căutam idei, scriam, rescriem, învățam să editez video-uri, poze, citeam. Nu mi-a displăcut starea mea de învățare continuă, din contră, mi-a prins foarte bine. Pentru că făceam ce îmi plăcea, iar după cum știți, nimic nu este mai plăcut ca implicarea într-un proiect în care crezi.
Cariera mea în freelancing începuse bine, nu avem timp de nimic, iar munca îmi aducea satisfacții enorme. În timpul ăsta mi-am repetat de câteva ori ceea ce îmi spusese un colaborator “dacă muncești este imposibil să nu reușești”. Asta credeam și eu, de ce credeam? Pentru că acum, la final de an, bugetele s-au recalculat, o parte dintre proiecte s-au finaliza sau mutat pentru la anu’.


Leave A Reply