Cum a fost în Valencia și sașe lucruri care te vor ajuta să ai o vacanță plăcută aici!

Cum a fost în Valencia și sașe lucruri care te vor ajuta să ai o vacanță plăcută aici!

Luna trecută am ajuns pentru prima dată în Spania. Așteptările de la țară erau mari, așteptările de la spaniola mea erau mici. Am ajuns la șapte seara în Valencia, după un zbor de trei ore. Din aeroport am luat metroul până în centru și apoi am mai mers zece minute pe jos până la apartamentul închiriat prin AirBnb. Blocul era poziționat fix într-o piațetă mică și cochetă, așa că din casă mergeam direct pe terasa cu vin și tapas, asta în cazul în care eram norocoși să găsim loc la masă. Prima mea impresie despre spaniloi? Foarte gălăgioși, dar în același timp lenți.

Mâncarea și restaurantele

Mereu mi-am imaginat Valencia ca raiul culinar, însă mi-am schimbat repede părerea. Restaurantele bune erau mereu pline, iar fără rezervare nu găseai niciun loc liber. Noi am așteptat mai mult de o oră să se eliberez o masă, fără succes însă. Pe lângă acest aspect, stomacurile lor funcționează cu totul după un alt program,  în intervalul 13.00 – 20.30 nu găseai mai nimic de mâncare, în afară de câteva locuri care să servească tapas. Așa că de multe ori ne-am trezit în situația în care ne-a fost foame și nu am găsit niciun loc unde să mâncăm, am fost salvați de porumbul copt de la plajă sau de Patatas Bravas (cartofi prăjiți cu sos). Într-o seară, am fost împinși de foame și ne-am așezat întâmplător la un restaurant, fără să-l căutăm pe TripAdvisor, mare greșeală însă, mâncarea a fost foarte proastă. Ne-am comandat caracatiță care era amară de la uleiul de măsline în exces și calamari care nu erau bine gătiți. La finalul excursie am descoperit și câteva restaurante bune pe lângă noi pe care vi le recomand, La Moma și Crêperie Bretonne Annaick.

23113116_10156155346614271_1820462421_o

23023020_10156155346589271_1786340542_o

23113260_10156155347859271_1139683169_o

Tip: Caută restaurantele pe TripAdvisor și sună să faci rezervare sau chiar mergi la locul respectiv și rezerva-ți masa. Sâmbăta este cea mai aglomerată zi a săptămânii, ai mari șanse să nu găsești loc liber la niciun restaurant bun. 

Oceanograful și Muzeul Științei

În prima zi am început cu principalul obiectiv de pe listă, Oceanograful. Aici am văzut pentru prima dată Beluga, pinguini, rechini, meduze și mulți pești simpatici și ciudați.  Vizita oceanografului a durat cam cinci ore, am mers încet și ne-am bucurat de prezenta fiecărui mic animal. Am ajuns și la un spectacol cu delfini, care păreau fericiți și foarte distrați. Ce-i drept, bazinul din Valencia este unul dintre cele mai mari din Europa, iar apa este adusă din mare.

Tip: Dacă ajungeți în Valencia și vreți să mergeți la Oceanograf, să vă cumpărați bilete online. Rapid și mai eficient.

A doua zi am închiriat biciclete și am pornit din nou în vizite, ne-am îndreptat către Muzeul Științei. Nu i-am acordat foarte multe credite la început, dar m-a uimit amenajarea lui și fiecare zonă ce-ți oferea posibilitatea să înveți experimentând. Știți cum era prezentată fauna și flora Spaniei? Prin activări multisenzoriale. Nu te uitai la fotografii, ci puteai să miroși plantele care cresc pe câmp, să asculți marea, să atingi ceramica. Într-o zona puteai să dai comenzi unui robot să mute piese, apoi puteai sa-ți măsori undele cerebrale încercând sa muți o bila. Practic doi oameni se așezau la masa, își puneau o casca pe cap, închideau ochii și se concentrau să miște o bila. Pe ecranele din lateral  se vedeau undele lor cerebrale. Încă o zona interesantă mi se părut cea despre corpul uman, aveai posibilitatea să te cântărești, să afli ce cantitate de apă ai în corp, ce masă musculară, ce tensiune etc. Cea mai interesantă activare din această zonă, mi s-a părut cea cu apa din corp. Te urcai pe un cântar și în bazinul din fața ta creștea nivelul apei gradual.

22790853_1501332496625429_1725419259_o (1)

23030668_10156155302739271_1119503046_o

Oceanograf valencia

22908547_10156155303064271_1729271806_o

Ocaenograf Valencia

22908449_10156155304794271_1897300767_o

23023162_10156155302299271_1602338379_o (1)

 

Marea

Tot a doua zi am ajuns și la mare, la ora 17.00 oamenii făceau încă baie și beau bere. Ne-am întins la soare, am intrat în apă și ne-am bucurat de senzația de relaxare încă câteva ore. La mare este liniște, fără muzică sau tarabe înghesuite.

 

City Break Valencia

Tip: Încearcă porumbul lor copt, mai crud ca al nostru și mai delicios. 

BioParc

În BioParc mi-a plăcut foarte mult. Bineînțeles că nu sunt adepta grădinilor zoologice și animalelor ținute în captivitate, însă senzația pe care mi-a lăsat-o acest loc a fost că ele sunt bine, fericite și oamenii sunt foarte atenți. M-a surprins să văd specii de animale diferite care trăiesc împreună, girafe cu antilope, zebre cu rinoceri, hipopotam cu maimuțe etc. M-am îndrăgostit de girafe și lemuri. Partea interesantă este că oamenii și animalele sunt despărțite prin mici lacuri, copăcei sau pietre. Există o grădină unde poți să intri și să te plimbi printre lemuri, chiar să-i mângâi. Mai mult decât atât există și un eveniment, un fel de lecție deschisă, unde sunt prezentate diverse tipuri de păsări și animale pe cale de dispariție sau protejate. Oamenii învață ce să facă dacă le găsesc rănite sau ce să nu facă ca să nu mai dispară și mai multe.

 

22810082_1501332386625440_945093845_o (1)

City Break Valencia

22833281_1501332426625436_391387160_o (1)

Tip: Biletul costă 27 euro, dar cei din Uniunea Europeană au reducere 10 euro.

Centrul Valenciei

În centrul orașului poți să vizitezi Turnul Catedralei de unde se vede tot orașul, Catedrala din Valencia unde se spune că există Sfântul Graal, pocalul din care s-a băut la Cina cea de Taină. Catedrala pare mică din exterior, dar este imensă și cuprinde picturi ale lui Goya, o sală în stil renascentist, o sală în stil baroc etc. Mai poți merge în piața veche a Valenciei, foarte multă mâncare bună și proaspătă cumpărată de la diverși mici producători.

 

22833702_1501225926636086_350732850_o

City Break Valencia

City Break Valencia City Break Valencia City Break Valencia

Tip: Mergi în primele zile din vacanță în piață și încearcă fructele, legumele și preparatele lor. 

Prețurile

Prețurile la mâncare sunt între 10 – 17 euro, cam la orice restaurant de nivel mediu, o sticlă de vin începe de la 6 euro. În principiu mie mi s-au părut puțin mai mari ca în Italia, dar rezonabile.

Tip de final: Încă ceva, spaniloii chiar nu știu limba engleză, așa că ar fi bine să te mai uiți la câteva telenovele înainte să-ți planifici excursia. 

 

 

 

Related Posts

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For security, use of Google's reCAPTCHA service is required which is subject to the Google Privacy Policy and Terms of Use.