Browsing Category

Povești

Povești

O comunitate, o petrecere surpriză, doi ani și un gol în stomac

Mâna mea este brusc prea mică pentru cele două buchete de flori, unul îl pierd pe drum fără să-mi dau seama și nu mă mir. Încă port cu mine o stare de euforie, de parcă acum m-am îndrăgostit. E ora două dimineață și mai am cincisprezece minute până acasă, merg mai încet ca în mod obișnuit doar să prelungesc puțin starea de plăcere. Vin de la petrecerea surpriză pe care oamenii din comunitatea NO.MAD au organizat-o pentru mine, pentru proiect, pentru ei. Trebuia să mă văd cu Anca la o bere, dar când am intrat la Flip Flop toate perechile de ochi din încăpere erau pe mine. Din gurile pe care nu le mai văzusem de mai bine de trei luni ieșeau urări zgomotoase, apoi eram cuprinsă în îmbrățișări la piepturi pe care le știam sau pe care nu le-am mai atins niciodată. Mi-am ținut respirația de parcă cineva m-ar fi băgat cu capul într-un bazin cu apă rece, iar apoi după zece minute am ieșit la suprafață și m-am relaxat. Aveam inima în gât, un braț cu flori, cadouri și mulți oameni care îmi așteptau reacția. Prima reacție a fost să mă întreb în gând de ce merit asta, ce am făcut pentru ei,  a doua reacție a fost să mi se umple ochii cu lacrimi, să beau o bere și să mă bucur de prezența lor.

Mai am zece minute până acasă, un cuplu trece râzând pe lângă mine, îmi cade coiful de sărbătorită de pe cap și mă aplec să-l ridic. Îmi pierd echilibru, dar mă redresez repede, mă felicit că m-am oprit la trei beri. Încep să am flash-uri de la petrecere, când am observat oamenii cum se potrivesc unii cu ceilalți, cum râd tare deși s-au cunoscut acum, cum povestesc despre problemele lor fără rețineri, cum își oferă ajutorul deși nici ei nu au atât de mult timp, cum sunt conectați într-o poveste ce acum are sens pentru ei. Mi-a luat patru ore și un drum pe jos de treizeci de minute ca să înțeleg ce am făcut bine pentru toți oamenii care au venit să-mi ureze la mulți ani, le-am oferit ce nu avem eu acum doi ani. Le-am oferit un cerc de încredere unde să-și crească business-ul și pe ei, unde oamenii nu sunt apreciați numai pentru munca lor, ci sunt apreciați pentru cine sunt și ce gândesc, unde toți suntem egali în probleme și în reușite, unde poți fi tu, fără te îmbraci la patru ace ca să primești atenție.

De multe ori am crezut că NO.MAD Talks înseamnă ceva doar pentru mine, de multe ori m-am bazat pe el ca pe un prieten bun, m-a scos din stări deprimante ținându-mi minte ocupată, mi-a dat sens atunci când nu l-am găsit, m-a scos din casă, mi-a adus prieteni, clienți și multe nopți pierdute. Ieri am realizat că NO.MAD Talks a devenit un prieten bun și pentru oamenii din comunitate. Iar de când am lansat Kind Market, proiectul nostru care pune antreprenorii în contact cu freelancerii, și care ne-a adus alături încă 400 de oameni și aproximativ 1000 de match-uri, parcă lucrurile sunt și mai închegate. 1000 de proiecte ce au fost finalizate sau sunt în curs de realizare s-au întâmplat datorită NO.MAD, 400 de oameni s-au cunoscut prin noi și au avut curajul să îmbrățișeze o idee diferită. Nu știu dacă e mult sau puțin, știu doar că oamenii de lângă mine și oamenii din comunitate mi-au umplu multe goluri pe care nici nu știam că le am. Vă mulțumesc că sunteți alături de mine și construim împreună!

Gogosi
Povești

Gogoșile care mi-au arătat care e faza cu răbdarea (plus 6 rețete făcute acasă)

Acum o lună am vrut să fac pentru prima dată gogoși. Nu mi-au ieșit. Am oftat, aproape plâns, aruncat prosopul cu jale cum îl aruncă un sportiv după ce pierde meciul sau o bucătăreasă care primește reclamații de la clienți că nu a pus suficientă sare. Tata este bucătar, fratele este bucătar, așa că se presupunea că eu o să fiu un bucătar excelent și fără să fi gătit vreodată. Asta am crezut până la proba, pardon, probele contrarii. Când gogoșile nu cresc, când orezul nu are gust, când pastele nu sunt suficient de fierte apar gândurile nasoale. Încep cele care țin de banii și timpul pierdut, până la nepricepere. După ce am ars primele gogoși, mi-a mai trebuit o lună să mă conving să le refac. Să mă pun din nou pe frământat, să fac forme, să le prăjesc. Și ce credeți, la o lună diferență mi-au ieșit. Ce am pus de data asta în rețetă: răbdare. Izolarea mi-a dat mai mult timp și mai multă răbdare. Răbdare să experimentez, răbdare să mă înțeleg, răbdare să fac lucrurile pe rând. Așa am observat că înainte de izolare foarte rar mi se întâmpla să-mi aloc timp pentru a face lucrurile câte unul, în tihnă. În general eram cu un ochi în telefon, cu un ochi într-o carte, cu mintea la ziua de mâine și cu lingura mestecând în supă. Când aloci timp superficial primești un rezultat superficial și asta cred că e valabil în orice, fie că vorbim de sănătate, proiecte, iubire și da, în bucătărie.

Continue Reading
Povești

Am fost la teatru legată la ochi și am aflat cât de puțin simțim zilnic

Sâmbătă seară, ora 19.00, mă urc în taxi și mă grăbesc să ajung la Urban Abstract, un spectacol de teatru labirint, multizenorial creat de prietenii mei de la Asociația Tandem. Mă așteaptau toți oamenii în față la Firul Ierbii pentru că, cum am înțeles mai târziu, piese nu se joacă dacă lipsește un membru, trebuie să fie șapte participanți și șapte actori.

Continue Reading
Povești

Kind reminder

Când m-am mutat în noul cartier, acum doi ani, m-au speriat două lucruri. Că la nici 500 de metri este o Biserică și că nu este lumină pe stradă. Cu lipsa luminii m-am obișnuit repede, a devenit ca o pată de grăsime de pe gresia din bucătărie, mereu acolo, ușor de trecut peste. Însă, Biserica, a început să facă parte din viața mea. În fiecare duminică, clopotul îi lua locul alarmei de la telefon, simțeam bătăile lui până în creștetul capului. Mă ridicam din pat cu corpul îngreunat, cu mâinile mai lungi și picioarele obosite. Mă duceam târș spre aparatul de cafea, cu gândul să ascult un zgomot mai modern, un zgomot după care urmează instant o plăcere. Până era gata cafeaua se oprea și clopotul, iar eu deveneam din nou liberă.

Continue Reading
Povești

10 lucruri despre SEO pe care le-am învățat la Digital Skills

Mi se pare interesant cum, în fiecare an, viața ne dă ocazia să o luăm de la început. De când sunt freelancer, primele două luni din an mi s-au părut cele mai grele, pentru că proiecte nu prea sunt și atunci ai nevoie să te motivezi și să-ți ocupi timpul cu ceva util. Dacă, în trecut, când lucram în agenție, în ianuarie și februarie făceam planificări și așteptam să treacă ziua, acum mi-am propus ca cele două luni să fie dedicate cursurilor și lucrurilor pe care vreau să le învăț de ceva timp: SEO; Photoshop; Google AdWords; Time Management; Scris (vreau să-mi fac un program în care să scriu în fiecare dimineață) Continue Reading

Povești

Cel mai frumos cadou pe care mi l-am făcut în 2018!

2018 a fost un an în care totul a căpătat alt sens. Lucrurile s-au schimbat prin vară când am început, în sfârșit, să mă ascult. Primele luni din 2018 au fost destul de grele, mai ales profesional. Aveam câțiva clienți care îmi amânau plata de la o lună la alta și asta mă descurajase destul de tare. Nu voiam să le cer bani părinților, așa că am luat în considerare ideea de a mă reangaja. Îmi doream din nou siguranță financiară și un loc călduț de care să știu că aparțin. Am aplicat la câteva job-uri, dar nu s-au concretizat. Mă simțeam și mai descurajată. Apoi am făcut câteva lucruri care m-au adus pe un alt drum. Continue Reading

Povești

Patru oameni plini de surprize pe care i-am întâlnit la TEDxBucharest

Unii oameni, ca acele cadouri împachetate de sub bradul de Crăciun, sunt plini de surprize, ascund talente neașteptate. Dacă m-aș fi întâlnit cu fiecare speaker de la TEDxBucharest la semafor, probabil nu mi-ar fi atras atenția cu nimic. Poate că ar fi stat pe telefon așteptând să se facă verde sau ar fi căutat melodia preferată în playlist. În cele două zile de TEDxBucharest am aflat că oamenii care se autodepășesc nu sunt mai speciali decât noi restul, nu au o stea în frunte ca Făt Frumos și nici nu au prins peștișorul de aur. Continue Reading

Povești

The Power of Storytelling 2018, locul unde aflăm cum să scriem mai bine narațiuni personale ca să progresăm

În vară am participat pentru prima data la un eveniment organizat de echipa DoR, DoR live. Am plâns. După eveniment m-am simțit mai conectată cu mine, cu toți cei prezenți în sală, dar și cu poveștile românilor din țara. Au îmbinat perfect emoțiile cu informațiile și ne-au livrat o experiență, nu o simplă întâlnire. Continue Reading

Povești

Povestea NERV, un business pornit în Transilvania dintr-un vis și câteva economii!

Al treilea interviu din seria #afacericupasiuni este aici. Dacă încă nu le-ai citit pe primele două, le găsești aici și aici. De data aceasta am vrut să spun povestea NERV. Un brand românesc construit de Claudiu și Andreea, doi brașoveni care au avut o dorință, au strâns bani, au făcut research și au început să producă haine după placul lor. Pa pagina de Facebook NERV îi regăsesc adesea pe ei doi, deși apar rar în fotografii, își fac simțită prezența printr-o comunicare cool și creativă.  Continue Reading