Timpul chiar zboară, mai ales când ești în locuri noi, în locuri care-ți cheamă cu nerăbdare pașii. Laos este o țară pe cât de simplă, pe atât de uimitoare. Când am ajuns aici, după 25 de ore de mers cu sleeping bus, am simțit că am călcat într-o țară abandonată total. Aproape mi-am chestionat decizia de a o vizita. Când vezi doar drumuri roșii pline de praf, iar palmierii de la marginea drumului cu frunze pestrițe roșii – verzi, de la praful care se ridică și le acoperă, îți pui semne de întrebare: Băi, dar țara asta nu are drumuri asfaltate? Și nu, nu are. Laos este una dintre țările din SE Asiei care se dezvoltă cel mai lent. Dacă te uiți puțin în istorie, nu este de mirare de ce. Au fost sub ocupație franceză mai bine de jumătate de secol, apoi au trecut din război în război. Cel mai dur a fost cel cu americanii, care luptau împotriva comunisului. Atunci au fost aruncate peste 80 de milioane de bombe, unele care mai sunt și astăzi aruncate prin junglă și periculoase. Deși în Laos este pace de mulți ani, investitorii nu pun pe harta lor Laosul, poate din cauza bombelor încă nedescoperite, poate din lipsa infrastructurii. Laos are un singur drum principal care străbate toată țara, pe alocuri asfaltat, în rest sunt aceste drumuri roșii pline de praf și pietriș.

Trecând peste prima impresie, am zis să ne facem un plan cu ce ne-am dori să vizităm, așa că am ales: Vientian, Vang Vieng, Luang Prabang, Nong Kiaw. Practic doar partea de nord a țării. Asta pentru că noi suntem nomazi, și nu călătorii. În general, în patru săptămâni cât am alocat noi țării, oamenii preferă să o viziteze de la sud la nord, însă noi avem un ritm mai lent, asta și pentru că vrem să lucrăm în timp ce călătorim. Nu știu când au trecut cele patru săptămâni aici, dar îmi pot aduce aminte câteva experiențe memorabile precum prima mea baie în cascadă, plimbare cu barca pe râul Mekong, plimbare prin satele de Hmong și Khmu, o noapte de cazare în cel mai frumos bungalow de la marginea râului Nam Ou, un curs de gătit de mâncare laoțiană, un trekking prin junglă și sate. Dacă în Vietnam, m-am gândit mai puțin la ale mele și m-am lăsat mai mult cuprinsă de frumusețea țării, aici am încercat să lucrez și mai mult. Pentru clienți, proiecte personale și pentru mine. Mi-a prins bine să mă întorc la muncă, mi-au venit niște idei noi pentru NO.MAD pe care abia aștept să le pun în aplicare și am obținut mai multă claritate pentru anul 2023. Însă, pentru că am introdus mai multă muncă în perioada asta, vine și prima lecție. 

1. Laos nu este o țară din care să și lucrezi 

Ca să ai condiții bune de muncă de la distanță, ai nevoie în primul rând de un WI-Fi bun, decent. Ei bine, în Laos am dat de cel mai prost Wi-Fi. Nu contează dacă ești la sat sau la oraș, internetul merge greu, cu întreruperi, și asta îți ia mult din concetrare. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie. În Luang Prabang am lucrat mai mult din cafenele, dar chiar și aici internetul nu se compară cu cel din Vietnam sau din alte locuri. Așa că multe ore din munca mea s-au mutat de pe laptop, în agendă cu pixul în mână. Stilul de viață aici este foarte layback, oamenii lucrează fix pentru cât au nevoie. De exemplu, o familie de patru persoane în Laos consumă 100 de saci de orez pe an. Iar pentru această cantitate, familia lucrează patru luni, după care începe relaxarea. Poate mai cresc niște animale, care sunt investiția lor pe termen lung și, în general, le vând ca să obțină bani pentru educația copiilor, sau să plătească un eveniment important, precum o nuntă. Cumva faptul că nu am reușit să lucrez cât mi-aș fi dorit, m-a făcut să nu fiu atât de aspră cu mine, ci să mă adaptez contextului și să încerc să fiu mai mult prezentă unde mă aflu. 

2. Laosul este mai scump ca Vietnamul 

Fiind una dintre cele mai sărace țări din Asia, am presupus că va fi mult mai ieftină ca Vietnam. Dacă o lună petrecută în Vietnam, cu cazare, mâncare, activități ne-a ajuns aproximativ 1800 de euro / 2 persoane. Aici am cheltuit mai bine de 2000 de euro, mai mulți bani plătind pe cazare și mâncare. În Vietnam plăteam maximum 10 dolari pentru două persoane la o masă, aici plătim o medie între 13 – 15 dolari. Recunosc că prețurile pe care le menționez sunt cele de restaurant, dar în Vietnam obișnuiam să mâncăm și pe stradă cu 1 – 2 dolari, însă aici nu prea există aceste opțiuni și nici nu aș avea prea mare curajul. Din ce am înțeles de la localnici, inflația la ei a ajuns la 34% și deci toate prețurile s-au mărit foarte mult. Bineînțeles că încă este o țară ieftină pentru europeni, dar mai scumpă față de restul Asiei. 

3. Când sunt noi condiții la care te expui, împarte zilele de muncă și de călătorie 

Laos are două sezoane. Dry seson și wet seson. În luna noiembrie se recomandă vizita pentru că este începutul sezonului dry, deci încă nu este atât de cald. Teoretic. Căci practic s-au lipit hainele pe mine de la umezeală în fiecare zi petrecută aici. Cauza este schimbarea climatică spun ei, ce spun eu este că a fost cea mai călduroasă țară pe care am vizitat-o vreodată. Asta mi-a dat și planul peste cap, pentru că în Vietnam obișnuiam să lucrez dimineața, apoi la prânz să ies să vizitez, aici a trebuit să fac invers. Să ies dimineața să fac o activitate, apoi la prânz să mă ascund de căldură și să încerc să lucrez. Crezi că a funcționat? Ei bine, nu. După o plimbare prin cele peste 30 de grade, mă simțeam mai obosită decât dacă aș fi împins bolovani pe munte. Așa că a trebuit să îmi schimb iar planurile. Soluția la care am ajuns: să-mi împart zilele, unele pentru muncă, altele pentru explorare.

4. Nu-i crede pe cuvânt 

Dacă m-ai întreba cum sunt oamenii din Laos nu aș știi exact cum să-i descriu. Unii oameni sunt simpli și buni, iar alți, ei bine, alții văd turiștii precum niște vaci de muls. În Laos există prețuri diferite pentru turiști și localnici, atât la muzee, cât și în piață. Am avut ocazia să prindem de mai multe ori oamenii cu minciuna. Așadar înainte să vii aici, înarmează-te cu niște skill-uri serioase de negociere. O să ai nevoie, ca să nu te simți jefuit. În una dintre plimbările noastre pe Mekong River, ghidul ne-a oprit într-un sat foarte cochet, dar oarecum izolat. La fiecare colț era câte o femeie care țesea la război, iar mătasea și bumbacul stăteau expuse la soare, la uscat. Mi-am dorit o amintire de acolo și cumva să le ofer ajutorul meu oamenilor din sat, așa că m-am gândit să-mi cumpăr o eșarfă. După ce am întrebat-o pe doamna senină care sprijnea stâlpul cu eșarfe dacă ea le face, și după ce mi-a confirmat că da, am aflat la nici 15 minute distanță că modelul ales de mine era adus din China. M-am supărat? Da. Eșarfa îmi place mai puțin? Nu. Dar chiar și așa aș fi preferat să nu mă mintă, doar ca să ia bani de la mine. 

Laosul nu este o țară perfectă și nici ușor de vizitat, dar cu siguranță este unică. Satele sunt vii, cu copii care alergă desculți sau dezbrăcați în toate colțurile, fac baie în râu, cântă, dansează și te salută sau vin să bată palma cu tine. Cu junglă deasă care parcă te cuprinde cu totul, și râuri verzi în care se scaldă toată vegetația. Cu oameni care nu se grăbesc nicăieri, ci își trag un scaun în fața casei și așteaptă să vadă ce le mai aduce ziua. O țară în care soarele apune la 17.30, iar la ora 19.00 deja te pregătești de somn, un loc care te ajută să vezi multe în puțin, și să reduci ritmul, să-ți dai timp să fii acum, și vezi tu ce faci mai încolo. Am spus de multe ori că nu aș mai vizita Laos, că este o țară prea săracă pentru mine. Însă acum când experiența mea aici s-a încheiat, aș spune că aș mai venit încă o dată, dar poate fără laptop, ci doar într-o vacanță lungă care îmi permite să mă relaxez cu orele la marginea râului și să învăț de la localnici să fiu în primul rând mai bună cu mine.