- Descrie-te în maximum zece cuvinte.
Bufonul regelui, băiat de casă și lup de stepă. Randomize
- Cum a început pasiunea ta pentru istorie?
A început cu scenele de bătălie din filmele istorice ceaușiste, care se difuzau încă la televizor în anii ‘90, maturate cu aventurile din unitatea militară a tatălui meu și cu literatura eroică prezentă încă în manuale. Cine mai știe de „Stejarul din Borzești” și de „Preda Buzescu” poate înțelege mai bine prin ce proces psihologic treceam ca „tinere vlăstare”. A, și aveam acasă volumele acelea ilustrate memorabil de „Povestiri istorice” ale lui Dumitru Almaș, din care mai întâi mi-a citit mama, fostă olimpică la istorie. Ce să mai…nu mi-a scăpat nimic din sistemul de îndoctrinare naționalistă a copiilor, pus la punct încă dinainte de comunism (și recuperat de Ceaușescu).
Pasiunea pentru istorie cred că e în toți, în stare latentă. Trebuie doar stimulată printr-o combinație fericită de experiențe, predispoziții și întâlniri cu oameni care să știe cum să te introducă pe nesimțite în poveste, ca la hanul Ancuței.
- Crezi că istoria se repetă?
Da, atâta timp cât oamenii nu vor învăța din greșelile celor de dinaintea lor. Nu, pentru că nici un om nu e ca altul, nici o experiență individuală sau socială nu e ca alta. Eu îmi imaginez istoria sub forma unei spirale care se tot lărgește (sau tornadă, ca să fie mai dramatic): în fiecare clipă sunt aspecte asemănătoare cu cele din trecut, dar niciodată identice. De multe ori expresia e luată într-un sens foarte strict, cum ar fi ciclicitățile istorice și tot felul de legi interne ale istoriei („destine”, „karme colective”) – care ar fi inevitabile și necontrolabile de către oameni – tot felul de concepte împrumutate de la filozofi și care sunt umflate bine cu confirmation bias. Eu aș rămâne la sensul poetic și foarte larg al expresiei, care e mai existențialist, așa: neputința ieșirii dintr-un cerc vicios și sentimentul lipsei de agency, care te face să te simți prizonier al istoriei.
- Un lucru pe care nu-l știe nimeni despre tine.
Mi-ar plăcea să produc parodii istorice softporn, cu multe puns, de la banalul „analele istoriei” la ceva mai complex. Totul sub inspirația muzei istoriei, Clio(ris).
- De ce e mișto istoria? Imaginează-ți că-i explici unui copil de șase ani.
Dacă are șase ani, s-ar putea să mă întrebe mai întâi ce e „istoria” ???? Și să-i răspund că e cea mai mare colecție de povești despre oameni ca ea, oameni care au trăit pe această planetă și care au făcut lucruri extraordinare și de neimaginat, aproape magice. Și că dacă va face cunoștință cu povestea acelor oameni, îi va fi mai ușor să devină ea însăși o persoană magnifică! (Apoi i-aș citi din Povești de seară pentru fete rebele). Idem și pentru băieți.
- Dacă nu erai istoric, ai fi vrut să fii…
Un teolog deist badass, care s-ar fi ales cu anatema din partea BOR și ar fi devenit fondatorul bisericii reformate române de rit onanis…, pardon, umanist. Mai e timp…
- Un eveniment din istorie la care ai fi vrut să iei parte?
Să fi fost un ieșean în vara anului 1941 și să fi fost martorul pogromului; ca să văd în ce hal aș fi întruchipat banalitatea răului și cât de repede aș fi găsit justificări pentru pasivitate, de tipul victim-blaming, precum „evreii au căutat-o”. Și-apoi să mă sinucid în scârbă de sine ????
- Un conducător din istorie pe care îl admiri?
Am un crush pe Alexandru Ioan Cuza. Revoluționar, pașoptist, prizonier politic, unionist, a modernizat și laicizat statul, justiția, educația, le-a făcut dreptate țăranilor și le-a luat popilor averile. Ce poate fi mai frumos? Mi-e greu să cred că dacă i-aș studia biografia serios aș descoperi nasoleli intolerabile. Și a mai și locuit în Galați ????, un oraș cu o istorie fascinantă.
- Cartea ta preferată de istorie?
E o carte la care mă tot întorc, îi zice Myths and Realities in Eastern Europe (scrisă de Walter Kolarz în 1946). Vedetele mele românești sunt două lucrări de istorie economică: România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), a maestrului meu – Bogdan Murgescu – și Dependență și dezvoltare. Economia politică a capitalismului românesc a lui Cornel Ban. Sunt esențiale dacă vrei să știi în ce țară te-ai născut și cât o să mai dureze înapoierea la toate nivelurile.
Mi-am dat seama că istoria o simt cel mai bine nu în cărțile scrise de istorici, ci în operele actorilor și figuranților istoriei. De aceea mă duc sistematic la jurnale, memorii și romane autobiografice, prin intermediul cărora mai descopăr și juxtapunerea perspectivelor. Eu m-am îndrăgostit de subiectul comunismului citindu-i pe Paul Goma (Gherla), Gabriela Adameșteanu (Dimineața pierdută) și Dan Lungu (Sînt o babă comunistă). Nici unul nu e istoric. Sau a început să mă preocupe problematica Holocaustului după ce am citit Maus al lui Art Spiegelman.
Pe Vlad îl găsiți aici
Leave A Reply