Cărți

Naufragiat de Bunăvoie, o poveste despre supraviețuirea în singurătate

Acum o săptămână, în timp ce așteptam metroul să mă ducă acasă și să mă salveze de o zi nu tocmai bună, m-a strigat un domn:

Domnișoară, doriți o carte?

Da, vreau! I-am spus și am așteptat să aleagă el o carte pentru mine.

Mi-a întins “Naufragiat de bunăvoie” de Alain Bombard, publicată în 1962. Am luat cartea, i-am dat cinci lei și l-am întrebat dacă a citit-o. A spus nu, și de aici am numărat patru metrouri care au trecut pe lângă noi. El devenise povestitorul, iar eu un spectator întâmplător în povestea lui. Nu o să intru în detalii, pentru că am scris deja o parte din poveste pe Facebook, o puteți citi aici.

Am luat cartea cu mine în vacanța de Paște și am zis să-i dau o șansă. Poate o să-mi placă. Alain Bombard, autorul cărții, a fost un medic francez, care la 28 de ani a traversat Atlanticul, de unul singur, într-o barcă de naufragiat. A vrut să demonstreze că naufragiații mor mai mult de frică, decât de foame sau de sete. Fiind medic a văzut multe cazuri, în care naufragiații mureau fără un motiv real. Fie mureau mai repede de cincisprezece zile, chiar dacă aveau apă la ei, fie mureau fix când erau salvați. Principiul lui spune că oamenii se descurajează și nu mai vor să lupte când nu mai au pământ sub picioare, când stau singuri și nu au unde să fugă să se salveze. Pentru a demonstra că poți să supraviețuiești și o lună pe mare ca naufragiat, și-a propus să traverseze Atlanticul într-o barcă pneumatică. Un an de zile a studiat cum poate trăi doar cu resursele oferite de mare și a ajuns la două concluzii principale:

  1. Poți să bei apă din mare, atâta timp cât nu bei mai mult de patru zile consecutive.
  2. O altă sursă de apă potabilă sunt peștii. A luat cu el un storcător special, similar cu cel care storci fructele, pentru a stoarce apa din pești. A băut asta 43 de zile
Aparatul cu care obținea apa din pești

În cele 65 de zile singur, într-o barcă pneumatică, s-a confruntat cu multe provocări, inclusiv furtuni, atacuri de rechin, lipsa vântului, foame, dureri. Dar, cel mai greu de suportat a fost singurătatea.

Intrat, în sfârșit, în ocean, după toată această încordare, încerc primul fior al singurătății. Acest dușman, pe care-l cunosc de mult, nu atacă dintr-o dată dar prezența lui se face simțită mereu. Când privesc Atlanticul, mă îngrozește imensitatea lui”

Barca cu care a făcut experimentul

Din când-n când încep să vorbesc tare, pentru a-mi auzi cel puțin propria voce, ceea ce mă face să mă simt și mai singur, naufragiat în oceanul tăcerii”

Aveam impresia că  ar fi de ajuns un val pentru ca totul să se termine. În jurul meu talazuri uriașe se prăbușeau vuind ca niște tunete. Dacă unul singur s-ar fi năruit peste mine, ar fi pus capăt atât experienței mele cât și vieții mele.”


Mi-a plăcut mult cartea. Nu doar că m-au intrigat descoperirile lui, dar acum am un exemplu clar pentru momentele în care simt că nu mai pot. Atunci când totul mi se pare greu o să mă gândesc cum un singur om a învins marea, atunci când o să mă simt singură, o să mă gândesc cum un om a învins singurătatea pentru 65 de zile. Am să vă las la final, unul dintre pasajele mele favorite.

“Iată, așadar, naufragiatule, că nu trebuie niciodată să te lași pradă deznădejdii. Trebuie să știi că atunci când ți se pare că ai ajuns la capătul suferinței omenești, intervin fapte care pot schimba întreaga situație. Nu uita că atunci când unele încercări par de neîndurat, pot interveni altele care să șteargă amintirea celor dintâi.”

Previous Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.