Iunieta Sandu
Călătorii

După zidurile gri se ascund povești

Clădirile sunt de fapt oameni cu povești și amintiri. Între mine și clădiri mereu a existat o relație puternică. Le studiez până-n măduva temeliilor și le privesc până reușesc să-mi imaginez cum arăta și primul lor proprietar. Imaginația mea obișnuiește să intre în fiecare casă, parcurge toate camerele, se plimbă pe holuri și atinge pereții. La fel s-a întâmplat și în Serbia, unde am rămas în urma grupului pentru că imaginația mea s-a blocat în toate clădirile de mai jos.

  1. Parlamentul din Belgrad

O bună perioadă de timp a fost Parlamentul Iugoslaviei, apoi al Serbiei și Muntenegru, abia din 2006 devenind Parlamentul Serbiei. Construcția lui a început în 1906 dar a fost finalizată abia în 1930. Printre altele, aici este locul în care Ceaușescu servea un pahar de rachiu cu Tito, președintele Iugoslaviei și unul dintre cei mai iubiți dictatori din lume.

Belgrade Parlament

  1. Biroul Președintelui

Nu am mai văzut niciodată un birou al unui șef de stat așa de puțin păzit. Fără garduri, fără cortine trase sau limuzine în fața casei. Doar doi oameni care zâmbeau pe furiș la poze, i-am văzut, deși ei sigur nu ar recunoaște.

Biroul Presdintelui

  1. Prima școală unde s-a introdus baschetul

Sârbii sunt buni la tenis și la baschet. Dacă te plimbi pe stradă o să observi că sârbii sunt foarte înalți, drept dovadă, au existat câteva restaurante în care nu am reușit să mă uit în oglindă din cauza înălțimii mele. Această casa este de fapt una dintre primele școli din Belgrad și prima în care s-a jucat baschet. Un puști întors din Europa a adus cu el la întoarcerea acasă acest sport.

Scoala

  1. Casa unde a locuit Einstein

Einstein a avut o soție din Serbia cu care a avut o căsnicie de trei ani. După acesată perioadă a divorțat lăsând-o cu trei copii.  Când a câștigat premiul Nobel, el i-a trimis toți bani acasă însoțiți de o scrisoare de mulțumire.

einstein

      5. Prima Biserică realizată din arme topite

La cetatea din Belgrad există două Biserici speciale. Una dintre ele este realizată din arme topite, fiind locul unde se rugau soldații.

IMG_7378

    6. Primul restaurant din Belgrad

Serbia a fost mult sub ocupația turcilor. Turcii nu le permiteau sârbilor să aibă școli sau restaurante, orice formă de cultură sau distracție era interzisă. Așa că după ce au scăpat de turci, sârbii au început să construiască restaurante. Acest local are 200 de ani de activitate, iar numele i-a fost schimbat de mai multe ori. Prima deumirea a fost Ećim Toma’s kafana, apoi Shepherd’s, după care By the Saborna Church fiind situate lângă Biserica Ortodoxă a Sârbilor. Dar Biserica nu a fost de acord cu ultimul nume, așa că proprietarul i-a pus numele “Semnul întrebării”.

Question Mark

Surse foto: Iunieta Sandu, Tourist Organization of Belgrade

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply