Freelance

Culmea freelancing-ului: să nu te bucuri de timpul tău liber

Ieri, la finalul zilei, mă opresc la restaurantul din cartier să ridic comanda, o supă cremă de roșii și pui cu cartofi la cuptor, cina din zilele în care nu avem chef să gătim. Pe ospătărița o știu de trei ani de când m-am mutat în cartier, dar niciodată nu am întrebat-o cum o cheamă. Așa că îi spun general Prietena. Îmi ține companie când merg la terasa să lucrez singură, iar eu îi dau tot timpul bacșiș. Ieri, în timp ce așteptam să scoată bonul, am stârnit o mică conversație:

Eu: – Am crezut că ai plecat de aici, nu te-am mai văzut de mult!

Ea: – Nu, cum să plec? Dar lucrez două cu două.

Eu: – Aaa, și în alea două zile mai lucrezi în altă parte?

Ea: – Nu, stau acasă.

Am zâmbit, i-am lăsat cinci lei pe masă și am plecat spre casă cărând cu mie 1000 de întrebări. Ce face cu timpul ei? Ce fel de om este dacă nu vrea mai mult de la ea, pur și simplu pierde timpul în fața televizorului. De ce?

Eu am început să lucrez de la cincisprezece ani, ca vânzătoare, promoter, MC, voluntar, am încercat de toate. Apoi m-am mutat în București, unde șase ani am trecut prin două agenții de comunicare, iar apoi am trecut la freelancing. Teoretic am 13 ani de muncă, 8 ani în comunicare. Îți spun asta ca să înțelegi de ce în primul an ca freelancer aproape că am intrat într-o depresie din cauza timpului liber. Era ianuarie, nu avem proiecte și, nici de muncă, așa că am început să mă simt vinovată că stau degeaba. Degeaba, pentru mine însemna că nu câștig bani. Dar, în timpul asta, citeam câte două cărți pe săptămână, scriam povești și începusem un curs de storytelling.

Asta nu era suficient să-mi ocup timpul, iar mintea mea nu era obișnuită cu relaxarea. Mai târziu, după ce am început să merg la terapie, am înțeles că sunt oameni care nu știu să se bucure de timpul prezent, de relaxare, de timp petrecut cu ei. Acolo eram și eu. Această trăsătură se dobândește din copilărie și se dezvoltă la maturitate în situații noi, ca cea întâlnită de mine. Copiii care au avut părinți perfecționiști și au auzit întotdeauna “Muncește ca să faci bani” “La muncă nu la întins mâna” “Poți mai bine de atât”, devin setați pe muncă, iar în centrul universului lor nu mai sunt ei, ci munca. Imaginează-ți că te concentrezi până la vârsta asta pe muncă, în cazul meu, din 28 de ani, 13 ani am fost cu mintea acolo. Când cineva îți ia munca te simți gol pe dinăuntru.

Dacă ești în primul an de freelancing sau te gândești să-ți dai demisia, să te aștepți la sentimentul asta. Va veni sub formă de anxietate, stres și nervozitate. Dacă l-ai identificat va fi mai ușor să scapi de el. Pentru asta trebuie să înțelegi că freelancing-ul este despre timp liber, este despre cum să muncești eficient și rapid, ca să ai timp pentru tine. Timp pentru citit, plimbări lungi, băi, întâlniri cu prietenii, timp să nu mai trăiești viața pe fugă, să dormi la prânz, să nu ai 1000 de deadline-uri care să te streseze, timp să-ți faci viața cum vrei tu.

Viața de freelancer este despre timp cu tine, iar culmea freelancing-ului este să nu te bucuri de el.

O să mai discutăm despre toate astea joi, 16 mai, ora 14.00 în live-ul de pe pagina NO.MAD Talk

Previous Post

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Vlad 14 June 2019 at 8:31

    Da! Trăim sub imperativul muncii, în care „dreptul la muncă” a devenit „obligația de a munci”. Într-o societate ideală, oamenii ar trebui să aibă „dreptul de a nu munci” 🙂

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.