Proiecte

The Power of Storytelling – conferința care se trăiește cu rimelul întins și zâmbetul pe față

“Uitați de telefoane și de social media. Fiți prezenți și atenți la poveștile speakerilor. Pentru că ce veți trăi în aceste două zile va fi cu adevărat intens. Veți plânge și veți râde”. Așa a început Cristian Lupșa, editor fondator Decât o Revistă, conferința The Power of Storytelling. Un sfat simplu care m-a făcut să înțeleg ce înseamnă o poveste cu un mesaj puternic.

Cele două zile nu au fost intense doar în timpul prezentărilor. Organizatorii s-au gândit ca fiecare cameră de conferință din Radisson, să fie o experiență. Într-o cameră te așteptau o parte dintre autori să-ți semneze cartea pe care o puteai cumpăra de la book shop, în alta puteai să-ți faci un portret de participant sau să-ți înregistrezi povestea într-un studio de podcast special amenajat. Pe lângă toate acestea, erai încurajat să vorbești cu participanții și să le afli povestea. Oriunde te plimbai, vedeai în jurul tău oameni care abia așteptau să stea de vorbă cu tine. Cel mai intrigant a fost că pe badge era trecut doar numele. Pentru că, înainte de orice companie, povestea personală este pe primul loc.

Toți vorbitorii au avut povești și mesaje puternice, însă mie mi-au plăcut, în mod special, trei dintre ei:

Diana Markosian

A studiat creative writing, dar și-a dorit să facă fotografii. Explorând fotografia s-a decis să-și caute tatăl pe care nu-l mai văzuse de 15 ani și să-i documenteze viața. S-a întors în Rusia, în locul în care s-a născut și a început să-și redescopere tatăl. A ieși proiectul Reinventing my Father, care spune povestea trecutului ei dar și a relației cu tatăl său. Diana a realizat și un documentar despre o familie de emigranți care s-au mutat din Rusia în Santa Barbara, pentru a trăi visul american. Povestea ei de familie. De la Diana am rămas cu gândul că problemele personale transformate în proiecte de storytelling devin artă.

 

Photo by Cătălin Georgescu.

Murray Nossel 

A studiat psihologia și a lucrat cu pacienții HIV pozitiv. Atunci și-a dat seama că mulți dintre ei nu am nimic de lăsat în urma lor, în afară de o poveste. A creat un grup de storytelling cu pacienții și i-a învățat cum să-și spună povestea. Iar când poveste ajungea la o formă bună, el o înregistra. Astfel că fiecare persoană își lăsa moștenire propria poveste. Murray a lucrat timp de patru zile la un astfel de grup și a adus în fața noastră cinci oameni de etnie romă care și-au rescris povestea. Majoritatea erau din România, dar acum plecați în SUA. Poveștile lor au fost despre discriminare, familie și trecut. Murray a scris și o carte despre storytellig-ul în afaceri, pe care bineînțeles că am cumpărat-o. O găsiți aici.

Nina Berman

În urmă cu 25 de ani, Nina a cunoscut o fată care locuia pe stradă și era dependentă de droguri. A început să-i studieze viața, obiceiurile și să-i facă fotografii. Inițial își imagina că o să se întoarcă la New York și o să-i publice povestea, însă editorii nu au fost interesați de subiect. Nina a închis într-un dulap toate fotografiile și îngropat subiectul. Însă pentru fata din Londra, ea era o portiță de evadare. Așa că i-a scris și a venit să o vadă în New York. Au petrecut împreună câteva zile și au devenit prietene. Nina a devenit, pe lângă prietena ei, și arhiva personală. Ea a păstrat toate poveștile, scrisorile și desenele fetei. Acum câțiva ani au început să lucreze împreună la o carte, Autobiography of Miss Wish. Nina a pus în carte câteva dintre poveștile ei, iar una mi-a rămas în minte.

“Eram la metrou. Îmi era foame și mă durea stomacul. O doamnă m-a privit și mi-a zâmbit. Zâmbetul a fost atât de cald încât m-a făcut să uit de foame și de dureri, m-a făcut să mă simt om. De fiecare dată când eram tristă mergeam și stăteam în acea stație de metrou. Să simt acel zâmbet”.

Photo by Cătălin Georgescu.

Vă las cu câteva idei pe care mi le-am notat în timpul conferinței.

  • Cu cât îți petreci timpul cu oameni diferiți, cu oameni critici sau care nu au nimic în comun cu tine, cu atât devii mai creativ.
  • Atunci când credem că suntem specialiști într-un domeniu, devenim mai proști, pentru că începem să nu mai fim atenți la realitate. Iar realitatea este într-o continuă schimbare. Nu te mai gândi la tine ca un expert, ci ca un explorator, încearcă mereu lucruri noi, la care nu te pricepi.
  • Poveștile ne fac să fim cine suntem, dar, din când în când, trebuie să le rescriem.
  • Încearcă să stai în liniște ca să faci loc ideilor noi.
  • Într-o lună suntem expuși la nivelul de informații la care bunicii noștri aveau acces într-o viață.
  • Doar lucrurile la care suntem atenți rămân, restul dispar.
  • Dacă omori o poveste care este ok dar nu grozavă, este o victorie. Face lumea mai bună, mai interesantă.

Mulțumesc echipei Decât o Revistă pentru invitație, sper să ne vedem și la ediția din 2019.

 

Previous Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.