Proiecte

Ce proiecte de freelance am avut în 2018!

Dacă bilanțul personal pe anul 2018 l-am scris pe Facebook, pentru proiectele profesionale m-am gândit, ca și anul trecut, să fac bilanțul aici. Este o modalitate bună în care îmi amintesc proiectele în care m-am implicat și ce am învățat din fiecare. În articolul de anul trecut, spuneam la final că mi-ar plăcea ca 2018 să fie concentrat pe scris. Și fix așa a fost. Am făcut mai multe texte pentru site-uri, am scris povești, discursuri, prezentări, newslettere, posturi de Facebook, invitații pentru evenimente. Am scris până și textul de invitație la nunta prietenei mele.

  1. Am scris textele pentru site-ul Măcelaria Ghiță (Inca nu este online)
  2. Am scris o parte din texte pentru noua colecție a genților Iutta și am ajutat la organizarea evenimentului aniversar de 5 ani cu partea de PR (invitații bloggeri și presă)
  3. Am organizat evenimentul de deschidere a primului VR Pop-Up din țară pentru Gateway
  4. Am scris povești pe Facebook pentru Dr. Adrian Alexandru și am făcut o campanie de marketing
  5. Am fost Social Media Manager pentru Asia Fest, cu ocazia festivalului am învățat să gătesc mâncare chinezească
  6. Am fost Social Media Manager pentru Calvo
  7. Am făcut partea de PR pentru TEDxBucharest
  8. Am făcut partea de PR pentru NO.MAD Talks
  9. Am organizat șase ediții NO.MAD Talks plus, împreună cu o echipă de patru persoane, petrecerea SO.MAD Party la care au participat peste 300 de oameni
  10. Am fost Social Media Manager pentru Genpact România
  11. Am scris texte pentru un website dedicat freelancerilor, ce urmează să se lanseze
  12. Am scris texte pentru un corporate bot
  13. Am făcut un script video în engleză

Mai jos o să detaliez doar o parte din proiecte, acolo unde am mai multe de spus.

Organizarea evenimentului de inaugurare a primului VR Pop-up din țară – client Gateway

Mă bucur mult că am avut ocazia să organizez acest eveniment, îi mulțumesc lui Claudiu care mi-a făcut cunoștință cu Andrei. Pentru eveniment am pregătit conceptul, textul pentru invitație și comunicatul de presă. Am invitat aproximativ 20 de bloggeri care s-au bucurat de experiența VR, am povestit la un pahar cu vin și au primit cadou câte un voucher la VR. Clientul, Gateway, s-a bucurat de o expunere online foarte mare, deși evenimentul a durat doar câteva ore. Puteți citi despre eveniment și experiența în sine la Raluca, Diana sau Simona pe blog.

Povești pentru Dr. Adrian Alexandru și o campanie de marketing cu rezultate

M-am bucurat să văd că în 2018 clienții nu mi-au mai spus că își doresc posturi de Facebook care să vândă. Bine, poate că și eu le-am explicat de multe ori că, dacă vor vânzare să facă o strategie de Facebook Ads, iar dacă vor creșterea unei comunități și interacțiune să facă Facebook content. Dr. Adrian Alexandru a îmbrățișat această idee și a avut mult de câștigat. În șase luni pagina i-a crescut organic foarte mult. De la o pagină cu 1500 de like-uri, a ajuns la una cu 2300 like-uri, de la un reach de 100 de oameni, a ajuns la un reach de 1000/post fără boost, de la 20 like-uri la 100 like-uri pe post, fără boost. Ce am făcut? Am folosit storytelling-ul și am încercat să fac chirurgia estetică pe înțelesul tuturor. Am imbinat posturile informative cu cele umane, în care am povestit despre stările unui medic, lucrurile în care crede și ce îi place să facă ca om. Aici este un exemplu de poveste care a mers foarte bine.

După cinci luni de povești, am primit ca brief să creez o campanie de marketing prin care să vină mai multe paciente pentru injectarea acidului hialuronic și al botoxului. Ce am făcut? Am anunțat că anul acesta Dr. Adrian Alexandru împlinește 18 ani de experiență și ofer un cadou pentru toate persoanele care se înscriu pe listă (lucru adevărat). Cadoul era un voucher de reducere în valoare de 500 lei. Am preconizat că o să am 100 de înscrieri și 5 persoane care vor veni la clinică. Am avut aproape 300 de înscriși și 10 persoane care au venit la clinică pentru intervenție. Campania a durat aproximativ o lună.

Partea de PR pentru TEDxBucharest

Pentru TEDxBucharest am scris multe comunicate de presă și am făcut campania de PR cu bloggeri. Ce a însemnat campania? Le-am trimis cartea TED Talks îmbrăcată într-o copertă personalizată. Fiecare copertă era personalizată cu o fotografie cu bloggerul ca și cum ar fi speaker la TED. Pe lângă asta, le-am trimis și câte o scrisoare personalizată scrisă de mână de fetele de la Livrez Dragoste. Campania s-a bucurat de expunere online foarte mare, mai ales că în scrisoare menționasem că fiecare om din comunitatea bloggerului primește 15%discount.

Social Media Manager la Asia Fest

Să fac Social Media pentru Asia Fest a fost cu adevărat o provocare. În primul rând pentru că nu știam nimic despre comunitățile asiatice din România, nu știam ce așteptări să am de la oameni sau de la modul în care vor interacționa cu mine. Dar, a fost un eveniment foarte reușit, iar eu nu am făcut decât să transmit asta și în online. Cu ocazia evenimentului, am aflat și eu de unde se cumpăra cele mai bune produse chinezești, cum se face mâncarea chinezească și ce gust are mâncarea balineză (da, încă nu am ajuns în Bali).

PR pentru NO.MAD Talks

Am vrut să închei articolul cu NO.MAD Talks, pentru că anul meu a fost influențat enorm de acest proiect. Recunosc că am renunțat să mai iau proiecte pe bani pentru a avea timp să mă ocup de eveniment (gratuit fiind). Mulți oameni m-au întrebat de ce muncesc atât de mult pentru aceste evenimente dacă nu-mi aduc niciun venit. Recunosc că, inițial nu credeam că evenimentele vor avea un succes atât de mare. Așa că am testat încontinuu până am ajuns la o formă de care sunt mulțumită. Iar, ca să fiu sinceră cu voi, pentru anul viitor mă gândesc la câteva soluții prin care pot avea un venit lunar din evenimentele NO.MAD Talks. Asta pentru că, cu cât am mai mult timp să mă ocup de ele, cu cât vor ieși mai bine. Vă spuneam că, printre altele, am făcut  și partea de PR pentru NO.MAD Talks, asta a însemnat să iau la rând fiecare publicație care mi s-a părut mie relevantă pentru freelanceri și să le trimit comunicate sau să-i întreb dacă vor să ne publice povestea. Am avut două invitații la emisiuni online, la Alex Negrea în live, multe articole pe IQads, Start-up.ro, Femeiinafaceri.ro, Trends.ro, am fost în direct la Radio Tananana și am avut spot la Radio Guerrilla.

  1. Nomazii digitali fac sincron la NO.MAD Talks
  2. NO.MAD Talks revine cu a șasea ediție
  3. Povești despre idei bune și creativitate la NO.MAD Talks
  4. Despre freelancing cu bune și rele
  5. A două ediție NO.MAD Talks
  6. NO.MAD Talks – evenimentul dedicat freelancerilor

Ce-mi doresc pentru 2019? Să cresc evenimentul NO.MAD Talks și mai mare. Să am clienți la fel de mișto, care înțeleg modul meu de muncă și sunt deschiși la idei noi și să fac proiecte mai mari împreună cu alți freelanceri. Pentru că, oricât de mișto este viața de freelancer, uneori îmi este tare dor să am colegi.

Previous Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.