Browsing Category

Cărți

Elena Ferrante
Cărți

Am trăit încă o viață datorită cărților scrise de Elena Ferrante

Când o poveste te lovește în moalele capului, îți este greu să te aduni și să scrii despre ea. În ultimele luni am citit aproximativ 1600 de pagini scrise de Elena Ferrante, adică patru volume. Cele patru cărți redau viața a două bune prietene, născute în Napoli. Recunosc că nu m-am așteptat să-mi placă atât de mult și să trezească așa de multe în mine. Am început să citesc primul volum “Prietena mea genială” cu gândul că o să-mi amintească de Napoli. Dar mai mult decât atât mi-a amintit de copilărie, m-a dus în maturitate și la bătrânețe. Partea ciudată este că acum, experiența de viață a autoarei, a devenit a mea, iar subconștientul îmi spune „stai liniștită, data viitoare vei face mai bine față situaților, ești mai experimentată”. Nu sunt mai experimentată, sunt o tânără care a trăit o viață în plus datorită cărților citite. Continue Reading

machine-writing-1035292_960_720
Cărți

Reguli despre scris de la Stephen King

Într-o zi m-am decis că vreau să dau viață cuvintelor, așa că cea mai potrivită variantă pentru a scrie constant mi s-a părut un blog. Înainte să mă apuc de scris, am decis să citesc cartea Misterul Regelui, recomandată de Iulian Tănase la cursul de creative writing.  Continue Reading