Cărți

Am trăit încă o viață datorită cărților scrise de Elena Ferrante

Când o poveste te lovește în moalele capului, îți este greu să te aduni și să scrii despre ea. În ultimele luni am citit aproximativ 1600 de pagini scrise de Elena Ferrante, adică patru volume. Cele patru cărți redau viața a două bune prietene, născute în Napoli. Recunosc că nu m-am așteptat să-mi placă atât de mult și să trezească așa de multe în mine. Am început să citesc primul volum “Prietena mea genială” cu gândul că o să-mi amintească de Napoli. Dar mai mult decât atât mi-a amintit de copilărie, m-a dus în maturitate și la bătrânețe. Partea ciudată este că acum, experiența de viață a autoarei, a devenit a mea, iar subconștientul îmi spune „stai liniștită, data viitoare vei face mai bine față situaților, ești mai experimentată”. Nu sunt mai experimentată, sunt o tânără care a trăit o viață în plus datorită cărților citite.

Sunt multe situații și sentimente pe care le-am întâlnit la cele două prietene și care au existat în copilăria mea. Concurența, invidia și lauda. Toate sunt negative dar puse într-o relație de prietenie capătă sens, te motivează și te face să vrei mai mult de la tine. Îmi aduc aminte de școala generală și de colega mea de bancă, care înainte de teze nu mai ieșea din casă cu zilele, iar la ore ridica mâna insistent, sărind peste bănci să o vadă profesorii. Eram invidioasă, voiam să știu mai multe, să ridic mâna și să pot răspunde corect.

Cele patru volume sunt scrise din perpectiva Elenei Greco, personajul principal. Acțiunea se petrece majoritar în Napoli, într-un Napoli vechi al anilor ’60, locul de naștere al ei și al prietenei Raffaella Cerullo. Situațiile sunt comice, tragice și altele de-a dreptul surprinzătoare. Două dintre imagini mi-au rămas așa de mult timp în minte, încât le-am și visat. În cele patru volume există o legătură puternică între cele două prietene, iar familia, iubiții și alte activități rămân de multe ori pe plan secund. Deși ele recunosc cât de mult înseamnă una pentru cealaltă, niciodată nu au fost în totalitate sincere. Iar aici subliniez și primul lucru pe care l-am învățat din această carte, sinceritatea poate să strice relații de prietenie. Mai departe o să vă fac cunoștință, pe scurt, cu cele două personaje principale și o să vă spun ce mi-a plăcut la fiecare în parte.

Elena Greco (Lenu)

Este una dintre prietene și personajul principal, din perspectiva ei este scrisă cartea. De mică îi place să citească, se compară în permanență cu prietena ei, acest lucru motivând-o să scrie, să citească, să meargă la facultate și să călătorească. Devine o persoană cunoscută, scrie cărți importante, dar până la finalul vieții îi rămâne teama că prietena ei va fi mai bună, va scrie mai bine. Ce am învățat din personajul ei? Să scrii mult indiferent dacă cineva îți spune că o faci prost, să schimbi ceva prin scrisul sau proiectele tale. “Dacă te iubești pe tine, ai curajul să-ți pui numele pe un proiect”

Raffaella Cerullo (Lila)

A două prietenă, frumoasă, foarte inteligentă și rebelă. La fel ca și Lenu, Lila s-a născut într-o familie săracă și își propune să se îmbogățească. La început este atrasă de scris, renunță, se căsătorește și devine designer de pantofi, renunță, se angajează într-o măcelărie, renunță, învață programare și își deschide o firmă de calculatoare. Cariera ei rămâne în acest punct, dar ea este veșnic nemulțumită de oamenii din jur și mai ales de ea. Ce am învățat de la ea? Oricât de greu este un moment, o să treacă și o să urmeze o parte bună, nimic nu este imposibil de învățat.

Romanul se citește foarte ușor, doar că oferă dependență. De fiecare dată când îl vei deschide, vei intra într-o capsulă a timpului, nu vei mai auzi nimic în jurul tău, ci vei vedea un Napoli cu blocuri aproape dărmate, cu străzi înguste și haine atârnate la fereastră, cu mirosuri diferite de dimineată până seara.

Cele patru volume se numesc:

Vol I – Prietena mea genială

Vol II – Povestea noului nume

Vol III – Cei care pleacă și cei care rămân

Vol IV – Povestea fetiței pierdute

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply