Povești

Am fost la teatru legată la ochi și am aflat cât de puțin simțim zilnic

Sâmbătă seară, ora 19.00, mă urc în taxi și mă grăbesc să ajung la Urban Abstract, un spectacol de teatru labirint, multizenorial creat de prietenii mei de la Asociația Tandem. Mă așteaptau toți oamenii în față la Firul Ierbii pentru că, cum am înțeles mai târziu, piese nu se joacă dacă lipsește un membru, trebuie să fie șapte participanți și șapte actori.

După scurta introducere se face beznă. La sugestia organizatorilor am scos din plăsuța de pânză oferită de ei, o pereche de ochelari cu care mi-am acoperit ochii. În benză am început să merg, încet, ca și cum sunt din nou copil și fac primii pași. Ionel, unul dintre actorii de la Urban Abstract, mă ținea de braț. Haide, nu-ți face griji, te conduc eu, îmi spunea. Mă întreba din două în două minute dacă sunt ok și ce simt.

Legată la ochi vedeam clar pietrele pe care le calc, fiecare cu forma ei, fiecare cu duritatea ei. Le simțeam cum își fac culcuș în talpa mea. Simțeam iarba cum îmi gâdilă gleznele și îmi venea să o ating, să simt dacă e rece sau e caldă, dacă e falsă sau reală, dacă are viață în ea. Ionel m-a lăsat singură o clipă și eu m-am izbit de un copac. Am râs, l-am luat în brațe și l-am mirosit. Ce frumos miros copacii toamna i-am spus lui Ionel, a râs și el. Știu apoi că s-a apropiat o mașină de noi care urma să ne plimbe pe Splaiul Unirii, iar eu am retras capul de parcă mașina mi s-a izbit fix în frunte. Cu cât mă apropiam mai mult de stradă cu atât nu suportam zgomotul, mă dureau timpanele. Mi se părea că toate mașinile merg pe corzi de chitară neacordate cu mii de microfoane pusă lângă. M-am urcat într-o mașină legată la ochi și am simțit fiecare curbă. Îmi imaginam cât de înguste sau late sunt străzile și unde sunt parcate mașinile. Încercam să învăț drumul de teamă poate că nu o să știu unde voi ajunge, de teamă că mă voi pierde.

După explorarea spațiului din exterior, am fost invitați în interior. Legați la ochi am stat și am ascultat poezii, am mirosit uleiuri, am vorbit despre frici, am fost atinși, am mers cu spatele pe rampă. Dacă, în general, îți place să deții controlul, este destul de greu să treci prin acest experiment, pentru că, efectiv nu poți aproxima unde ești. O simplă cameră de la Firul Ierbii a fost pentru mine munte, deal, peșteră și scenă. Legată la ochi, actorii s-au jucat cu imaginația noastră și cu poveștile până când au creat dintr-o cameră simplă un întreg univers. Asta mi se pare cel mai bun decor din lume pe care poți să-l folosești pentru un spectacol de teatru, imaginația fiecărui participant.

Spectacolul de teatru a avut rolul de a ne arăta ce simt oamenii nevăzători, cun percep ei lumea și cum se raportează la ea. Pe lângă asta, eu am aflat cât de puțin îmi activez celelalte simțuri în raport cu văzul. Aproape uitasem de cât timp nu mai ascultasem apa, de cât timp nu mai simțisem forma pietrelor sau de cât timp nu mai mirosisem scoarța unui copac. Am putea învăța de la oamenii cu deficiențe de vedere cum să simțim mai mult, cum fiecare por din corpul nostru poate deveni ca un ochi curios care caută să experimenteze. Atunci cred că i-am înțelege cu adevărat și noi am deveni mult mai bogați.

La finalul spectacolului am primit un plic cu informații utile despre cum să te comporți cu un nevăzător atunci când îl întâlnești pe stradă. Îl las aici și sper să-ți folosească. Dacă vrei să participi la spectacolul care mai are doar două reprezentanții scrie pe pagina Urban Abstract sau Asociația Tandem.

Previous Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.